Home » Istorie » Frumoasă, deşteaptă şi fatală. O rusoaică din Al Doilea Război Mondial a omorât 54 de inamici în mai puţin de un an

Frumoasă, deşteaptă şi fatală. O rusoaică din Al Doilea Război Mondial a omorât 54 de inamici în mai puţin de un an

Publicat: 23.04.2017
Roza Shanina este una dintre cele mai cunoscute eroine ale Uniunii Sovietice din cel de Al Doilea Război Mondial. Lunetista a făcut 54 de victime în doar 10 luni de activitate.

La doar 14 ani, Roza a plecat de acasă, din micul sat în care locuia, pentru a se înscrie la liceul din Arkhangelsk. A trebuit să meargă aproape 200 de kilometri pe jos până la gara de tren care să o ducă în oraş, lucru relativ uşor pentru această tânără, obişnuită fiind cu distanţele lungi pe care le parcurgea pe jos, relatează War History Online.

După câţiva ani, viaţa de adolescent avea să se schimbe dramatic, odată cu invadarea Uniunii Sovietice de către Germania în 1941. Roza s-a înrolat în armată în 1943. În acest an pierduse deja doi fraţi, iar până la sfârşitul războiului îl va pierde şi pe al treilea.

Aceasta s-a alăturat Academiei Centrale de Lunetişti-femei, unde a excelat, iar în aprilie 1944 era comandantul unui pluton de femei. În aceeaşi lună, Roza a luat o viaţă pentru prima dată, iar după câteva luni putea fi considerată un veteran. În jurnalul său, lunetista spune că şi-a găsit adevăratul scop al vieţii sale.

De asemenea, Roza era cunoscută pentru iniţiativele pe care le lua pe câmpul de luptă, câteodată în ciuda ordinelor directe ale ofiţerilor. Datorită meritelor sale şi deciziilor bune, pedepsele pentru neascultarea ordinelor erau cel mult minore.

Credit: Wikipedia

Deşi era lunetistă, în unele lupte a fost nevoie şi de lupte de aproape, corp la corp, şi aşa omorând inamici. Într-o altă acţiune, Roza a vânat un lunetist inamic care era camuflat într-un copac. Aceasta a aşteptat până la apusul soarelui, când a putut diferenţia silueta lunetistului german din copac.

În septembrie 1944, armata sovietică a ajuns în estul Prusiei. Deşi aproape înfrântă, armata germană a rezistat eroic în faţa sovieticilor. În ianuarie 1945, sovieticii au ajuns la Königsberg, unde nemţii au luptat din greu pentru fiecare palmă de pământ, dar ruşii avansau încet şi sigur. Roza a participat la aceste lupte crâncene, iar la sfârşitul lui ianuarie, Roza a fost ucisă în luptă, după 10 luni de serviciu, în urma unui bombardament asupra poziţiilor.

Doi ofiţeri sovietici au găsit-o grav rănită, după explozia unui obuz în apropiere de aceasta. Chiar şi aşa, aceasta ţinea strâns arma. Deşi medicii au încercat să o salveze, nu s-a mai putut face nimic, iar în următoarea zi, pe 28 ianuarie 1945, aceasta a murit. Avea doar 20 de ani.

Roza Shanina scria des în jurnalul ei, deşi ţinerea unui jurnal era interzisă în Armata Roşie. Scrierile ei din timpul războiului au fost mai apoi publicate. Acestea oferă o imagine asupra caracterului determinat şi a tăriei tinerei femei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cele mai îndrăzneţe raiduri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Salvat de soldaţii nemţi, Mussolini a fost cât pe ce să se prăbuşească cu avionul trimis de Hitler

Fotografii haioase cu soldaţii din Al Doilea Război Mondial

31 de role de film de la un soldat din Al Doilea Război Mondial au fost găsite şi procesate, iar rezultatele sunt uimitoare – VIDEO

Telefonul prin care Hitler a ordonat ororile din cel de-Al Doilea Război Mondial, scos la licitaţie – Galerie Foto

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cehov, marele scriitor răpus de o boală cumplită
Cehov, marele scriitor răpus de o boală cumplită
Niveluri ridicate de pesticide, găsite în blana animalelor din cuiburile de păsări
Niveluri ridicate de pesticide, găsite în blana animalelor din cuiburile de păsări
Adevăratul efect pe care alcoolul îl are asupra somnului
Adevăratul efect pe care alcoolul îl are asupra somnului
Reacția Chinei după ce serviciile de informații americane au transmis că este „mai probabilă” scurgerea COVID-19 dintr-un laborator chinez
Reacția Chinei după ce serviciile de informații americane au transmis că este „mai probabilă” scurgerea COVID-19 ...
Industriile care vor avea de suferit cel mai mult în următoarele luni
Industriile care vor avea de suferit cel mai mult în următoarele luni
Oamenii de știință au descoperit un scorpion rar în Columbia
Oamenii de știință au descoperit un scorpion rar în Columbia
A fost descoperită o fosilă veche de 9 milioane de ani a unui strămoș colosal al Marelui Rechin Alb
A fost descoperită o fosilă veche de 9 milioane de ani a unui strămoș colosal al Marelui Rechin Alb
Cel mai mare jaf dintr-o bancă din istorie
Cel mai mare jaf dintr-o bancă din istorie
Stéphane Breitwieser, unul dintre cei mai prolifici hoți de obiecte de artă din istorie. S-a bucurat de ideea de a fi „cel mai bogat om din Europa”
Stéphane Breitwieser, unul dintre cei mai prolifici hoți de obiecte de artă din istorie. S-a bucurat de ideea de a fi ...
(P) Optimizarea SEO sub lupă: Ce schimbări aduce inteligența artificială?
(P) Optimizarea SEO sub lupă: Ce schimbări aduce inteligența artificială?
Ingredientul principal din Ayahuasca, testat pe voluntari în cel mai mare experiment psihedelic de până acum
Ingredientul principal din Ayahuasca, testat pe voluntari în cel mai mare experiment psihedelic de până acum
Cercetătorii au creat mici arme anticancerigene care fac ca tumorile să se autodistrugă
Cercetătorii au creat mici arme anticancerigene care fac ca tumorile să se autodistrugă
Test de cultură generală. De ce sărbătorim zilele de naștere?
Test de cultură generală. De ce sărbătorim zilele de naștere?
Telescopul James Webb a surprins imagini „de vis” cu praful interstelar
Telescopul James Webb a surprins imagini „de vis” cu praful interstelar
Câți români s-au înscris până acum să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale
Câți români s-au înscris până acum să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale
Care sunt cele mai mari pericole pentru economia României în 2025?
Care sunt cele mai mari pericole pentru economia României în 2025?
Testele ADN au elucidat o crimă veche de aproape 50 de ani
Testele ADN au elucidat o crimă veche de aproape 50 de ani
Martha Bibescu, frumoasa prinţesă cu nenumăraţi amanţi. Ce s-a întâmplat atunci când unul dintre iubiţii ei, spion, i-a încredinţat nişte documente secrete
Martha Bibescu, frumoasa prinţesă cu nenumăraţi amanţi. Ce s-a întâmplat atunci când unul dintre iubiţii ei, spion, ...